Acasa » Noutati & Stiri Auto » Ferrari F12 Berlinetta: cel mai rapid Ferrari construit vreodată Vizitator. Doresti sa te inregistrezi ?
Adauga un anunt

Ferrari F12 Berlinetta: cel mai rapid Ferrari construit vreodată

Data publicare: Vineri, 02 Martie, 2012

Prezentarea online a noului F12berlinetta deschide calea unei noi generaţii de Ferrari de 12 cilindri. Noul model aduce o performanţă fără precedent fiind dotat cu un nou motor cu totul excepţional şi beneficiind de o ţinută de drum, un design şi o aerodinamică fără termeni de comparaţie.

 Prezentată lumii întregi în premieră pe site-ul Ferrari.com, în pregătirea lansării oficiale de la Salonul Auto de la Geneva, F12 Berlinetta, configurată într-o cu totul nouă şi atractivă culoare (Rosso Maranello), reprezintă cel mai avangardist supercar cu motorul amplasat central faţă din lume.

Acesta este cel mai puternic şi mai performant Ferrari lansat vreodată. Puterea sa se datorează unei incredibile eficienţe a motorului – eficienţa mecanică, combustia şi dinamica fluidelor – care, împreună cu o arhitectură avansată a automobilului, componentele de ultimă generaţie şi controale electronice, garantează o senzaţie fără egal la volan, pe orice suprafaţă de drum sau de circuit, scrie amosnews.ro


Cunoscuta configuraţie trans-ax a fost revoluţionată pentru a induce maşinii performanţe şi mai mari. Ampatamentul a fost micşorat iar motorul, tabloul de bord şi scaunele au fost coborâte pe şasiu iar noua arhitectură a suspensiei spate şi a cutiei de viteze i-au inspirat pe inginerii de la Ferrari să modifice volumul din spate al maşinii, micşorându-l. Rezultatul global este o maşină foarte compactă, cu un centru de greutate amplasat mai jos şi mai în spatele şasiului iar nivelul de eficienţă aerodinamică devine o referinţă.

SPECIFICAŢII TEHNICE


Motor
Tip 65-grade V12
Cilindree 6262 cc
Putere maximă 740 CP la 8500 rpm
Cuplu maxim 690 Nm la 6000 rpm
Dimensiuni şi greutate
Lungime 4618 mm
Lăţime 1942 mm
Înălţime 1273 mm
Greutate 1525 kg
Distribuţia greutăţii 46% faţă, 54% spate
Raport greutate/putere 2.1 kg/CP
Performanţe
Viteza maximă peste 340 km/h
0-100 km/h 3.1 secunde
Consumul de carburant şi emisiile (ECE + EUDC ciclu mixt)
Consum 15l/100 km
CO2 350 g/km


 

Copyright © 2011 - AUTO ARAD - GIDULARADEAN. Toate drepturile sunt rezervate.